Recenzie: Piesa “Teama de băieții deștepți”

click to Contributors article

Sectorul energetic a dominat teatrul economiei românești din ultimii ani. Însă puține dintre piesele puse în scenă se pot mândri cu consacrarea unei sintagme atât de notorii și longevive precum ”băieții deștepți”. Contractele de vânzare de energie încheiate de Hidroelectrica în perioada 2001-2003 la prețuri sub nivelul pieței sunt vedetele incontestabile de pe scena conflictelor din industria energetică românească din ultimul deceniu.

Ele rămân unul dintre elementele de referință, care continuă să asigure justificarea uneia dintre cele mai controversate intervenții ale statului din acest sector: interzicerea încheierii prin negociere directă a contractelor de vânzare-cumpărare angro de energie electrică.

Pentru a pătrunde în culisele acestei piese, este esențial să distingem între două roluri diferite pe care le interpretează statul: statul-legiuitor, titular al puterii legislative prin intermediul Parlamentului şi Guvernului și, respectiv, statul-acționar, preocupat de profitabilitatea societăților pe care le deține.

Intriga este simplă: statul, în calitate de acționar al Hidroelectrica prin Ministerul Economiei și Comerțului (MEC), constată că managementul Hidroelectrica a încheiat o serie de contracte de vânzare angro de energie la prețuri mult mai mici decât prețul mediu al pieței, provocând astfel pierderi importante societății și, implicit, acționarului ei. Cumpărătorii din aceste contracte – furnizori, traderi şi mari consumatori de energie – sunt denumiți „băieți deștepți” și devin un fel de Godot, a cărui (re)venire, departe de a fi îndelung așteptată de personajele din piesă, planează ca o amenințare continuă, care influențează decisiv intriga și comportamentul personajelor.

Cum s-ar fi derulat acțiunea dacă rolul acționarului Hidroelectrica ar fi fost jucat de un investitor privat?

Dacă rolul statului-acționar ar fi fost distribuit unui investitor privat, am fi asistat la o simplă scenetă: s-ar fi declanșat de urgență o investigație internă; persoanele găsite responsabile de încheierea respectivelor contracte ar fi fost concediate; s-ar fi acționat imediat împotriva responsabililor, pentru recuperarea prejudiciului cauzat societății; ar fi fost modificate procedurile interne de aprobare a contractelor pentru a se evita pe viitor astfel de situaţii.

Cum se desfășoară însă intriga cu statul-acționar?

Având statul în rolul de acționar al Hidroelectrica, asistăm la o piesă în multe acte, a cărei acțiune se întinde pe mai bine de un deceniu.

Contractele vedetă au trecut pe masa tuturor miniștrilor din 2001 până în prezent. S-a discutat îndelung despre ele și despre caracterul lor confidenţial fără ca, până acum câţiva ani, să fie pornit vreun demers pentru tragerea la răspundere a persoanelor responsabile.

În 2004, MEC decide să implementeze o nouă politică comercială în cadrul propriilor societăți producătoare de energie, care să împiedice managementul să încheie contracte în condiții dezavantajoase de preț: toate tranzacțiile angro de energie trebuie să se deruleze pe piețele centralizate administrate de OPCOM.

Așa că, MEC adoptă Ordinul nr. 408/2004 prin care își mandatează reprezentanții din organele corporatiste ale propriilor societăți să adopte o hotărâre prin care să oblige managementul să încheie toate tranzacțiile angro de energie pe piețele OPCOM. Nerespectarea acestui mandat, mai prevede ordinul, atrage sancționarea reprezentanților MEC, inclusiv revocarea lor din funcție. Nicio astfel de hotărâre nu e adoptată de organele corporatiste ale Hidroelectrica. Nicio sancțiune nu e aplicată de MEC reprezentanților săi.

În 2009 se emite un ordin similar. De data asta, se impune și un termen limită: 31 decembrie 2009. Aceleași sancțiuni pentru nerespectarea mandatului. Din nou, ordinul este ignorat de reprezentanții MEC în Hidroelectrica. Din nou, nicio sancțiune nu este aplicată de MEC.

În lipsa unei hotărâri a organelor corporatiste ale Hidroelectrica prin care să fie interzisă tranzacționarea angro de energie în afara piețelor OPCOM, în 2011, managementul Hidroelectrica prelungește parte din contractele vedetă pentru încă 5 ani.

Într-un decor dominat de presiuni pentru rezolvarea contractelor-conflict din partea mass-media și a altor actori de talie internațională – FMI, Comisia Europeană (aceasta din urmă declanșând o investigație privind un posibil ajutor de stat acordat de Hidroelectrica prin practicarea de tarife preferențiale), intră în scenă celălalt personaj interpretat de stat: statul-legiuitor.

Acțiunea piesei îl găsește pe statul-legiuitor lucrând la o nouă lege a energiei, al cărei scop declarat era să implementeze în legislația națională normele adoptate de Uniunea Europeană prin cel de-al treilea pachet legislativ în domeniul energiei. În mod neașteptat însă, statul include în forma finală a proaspetei legi o prevedere prin care impune tuturor participanților la piața angro de energie obligația să încheie tranzacții exclusiv pe piețele OPCOM.

Cu alte cuvinte, statul-acționar se dovedește neputincios să impună propriilor societăți, prin mecanismele societare specifice acționarilor, politica comercială pe care a stabilit-o ca să contracareze neîncrederea în managementul desemnat. Așa că, pentru a-și controla propriul management, statul se folosește de prerogativele legislative aflate în recuzita celuilalt personaj pe care îl interpretează, statul-legiuitor, și impune prin lege propria politică comercială tuturor participanților la piață, inclusiv celor privați.

Asistăm, așadar, la o interpretare stângace din partea statului a rolului de acționar al Hidroelectrica. În locul personajului puternic și dominant la care ne-am fi așteptat, statul joacă mai degrabă ca o domnișorică cu trac de scenă. Pare că uită și se încurcă în replici.

Prestația slabă a statului-acționar îl determină pe statul-legiuitor să intervină rapid ca să salveze scena, adaptându-și replicile din mers. Nici rolul statului-legiuitor nu este mai inspirat, însă. Intrarea lui în scenă pare că transformă piesa într-un teatru de improvizații ce amintește de absurdul lui Eugen Ionesco. Ceea ce ar fi trebuit să fie o măsură care să asigure un control mai bun al managementului societăților deținute de stat, devine o îngrădire a libertății contractuale a tuturor operatorilor economici din sectorul energiei și perturbă profund regulile pieței libere, provocând grave distorsiuni pe piața de energie.

Piețele OPCOM nu oferă toate instrumentele de tranzacționare necesare și specifice unei piețe libere

Pentru ca o piaţă de energie să fie liberă şi funcţională este esenţial ca participanţii la piaţă să dispună de metode de tranzacţionare variate şi flexibile. Mecanismele pieţei centralizate, deși absolut necesare, nu pot oferi toate instrumentele de tranzacționare necesare și specifice unei piețe libere. Contractele negociate direct sunt esențiale îndeosebi pentru încheierea de tranzacții cu produse non-standard și de tranzacții pe termen lung, care necesită, printre altele, alegerea partenerilor comerciale pe criterii de risc, negocierea clauzelor contractuale (nu aderarea la o formă de contract impusă de co-contractant sau prin lege) și stabilirea de mecanisme de ajustare a clauzelor contractuale în caz de modificare a circumstanțelor avute în vedere la încheierea contractului. Aşa se explică de ce contractele încheiate prin negociere directă sunt instrumente prezente pe toate pieţele europene, alături de platformele de tranzacționare centralizată.

Cu toate că, începând cu 3 martie, va deveni funcţională o nouă platformă OPCOM de tranzacționare a energiei de tip OTC (over-the-counter) care rezolvă multe din inconvenientele celor deja existente (cum ar fi decalajul de timp între lansarea unei oferte și încheierea contractului), această platformă nu poate suplini tranzacţiile negociate direct.

Investitorii în unități de producere a energiei nu mai pot accesa credite pentru astfel de investiții

Pe piețele centralizate administrate de OPCOM pot participa doar titularii de licențe de exploatare a centralelor de producere deja operaționale, nu și dezvoltatorii având doar proiecte autorizate pentru construcție. Așadar, dezvoltatorii de proiecte de producere a energiei (din surse convenționale și regenerabile în egală măsură), nu mai pot încheia contracte de vânzare a energiei, condiţie impusă de instituţiile de credit ca garanţie pentru existenţa unor venituri continue şi relativ constante, care să acopere serviciul datoriei.

Societățile din același grup nu mai pot încheia în mod direct contracte de vânzare-cumpărare de energie

Îngrădirea libertății contractuale este cu atât mai evidentă dacă privim consecințele restricțiilor la tranzacționare asupra societăților aparținând aceluiași grup.

Modelul de business al multora dintre investitorii străini prezenți pe piața de energie din România presupune desfășurarea de activități multiple din sectorul energiei (precum producerea, furnizarea și tradingul de energie), prin intermediul unor vehicule separate. Alți investitori, mari consumatori de energie, investesc prin intermediul unor societăți distincte și în proiecte de producere a energiei, pentru a își diminua astfel costurile cu achiziția de energie. Aceste politici comerciale depind însă de posibilitatea tranzacționării energiei în mod direct între aceste societăți aparținând aceluiași grup.

Nu mai pot fi implementate modele de finanțare a proiectelor de producere de energie prin care acționarii dobândesc o cotă parte din energia produsă

Una dintre metodele de finanțare a dezvoltării proiectelor de producere a energiei electrice (metodă care a fost avută în vedere și pentru construirea unităților 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă) constă în asocierea unor operatori din domeniul energiei electrice și/sau mari consumatori de energie electrică pentru finanțarea dezvoltării unei centrale de producere a energiei electrice, în schimbul alocării unei cote din cantitatea de energie ce urmează să fie produsă de respectiva centrală. Având în vedere obligativitatea tranzacționării energiei pe piețele centralizate administrate de OPCOM, o astfel de schemă de finanțare nu mai poate fi implementată.

Anticipând aceste distorsiuni ale pieței, imediat după interzicerea de către statul-legiuitor a tranzacțiilor angro negociate cu energie, scena este invadată de mulți dintre participanții la piața de energie. Au loc numeroase întâlniri între reprezentanţii organizaţiilor profesionale ale producătorilor şi furnizorilor de energie, cu reprezentanţi ai autorităților, ai Băncii Mondiale și ai Fondul Monetar Internaţional. Este redactat chiar şi un proiect de ordonanţă de urgenţă care să modifice noua lege a energiei, proiect la care participă atât reprezentanți ai industriei, cât și ai guvernului, ANRE și OPCOM. Se întrunește un consens nemaiîntâlnit al tuturor actorilor din piață asupra necesității eliminării restricțiilor de tranzacționare și asupra conținutului acestei ordonanțe de urgență. Teama de “băieții deștepți” revine, însă, în prim-planul scenei. Ba chiar începe să se simtă şi în rândul spectatorilor. Ordonanța este dată uitării.

La un an de la apariția legii energiei, statul-legiuitor încă mai considera restricțiile la tranzacționare drept o intervenție benefică. Doar așa se poate explica de ce, în vara anului 2013, regulile de tranzacționare a energiei sunt replicate și pe piața certificatelor verzi.

Finalul anului 2013 aduce, însă, personaje noi în piesa noastră. Sunt actori de talie internaţională care par dispuşi să ocupe scaune de mult timp goale pe scena sectorului energetic românesc. Discuțiile avansate purtate de Guvern cu investitori străini interesaţi de proiecte aflate de mult pe lista de așteptare a Guvernului – precum proiectul Tarnița – Lăpuşteşti sau unitățile 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă – par să provoace statului-legiuitor o schimbare de viziune. Deși Guvernul pare să își reafirme angajamentul față de FMI de a limita încheierea tranzacțiilor angro cu energie doar pe piața OPCOM, declarațiile recente ale ministrului delegat pentru energie îl arată din ce în ce mai preocupat de faptul că interzicerea încheierii de contracte de vânzare a energiei pe termen lung se dovedește a fi un obstacol în atragerea de investiții în sectorul energiei. Pe măsură ce replicile se întețesc însă, teama de ”băieţii deştepţi” cuprinde din nou scena şi spectatorii.

Mă întreb, oare cum s-ar derula piesa noastră dacă și alte politici comerciale ale statului (izvorâte din aceeași neîncredere în propriul management) ar fi extinse de statul-legiuitor asupra societăților private? Poate, legislația privatizării: investitorii privați nu și-ar mai putea înstrăina acțiuni sau active fără respectarea procedurilor de licitație publică impuse societăților de stat. Sau, legislația achizițiilor publice: societățile private nu ar mai putea să achiziționeze niciun bun, serviciu sau lucrare fără să urmeze procedurile competitive impuse autorităţilor publice şi celorlalte entităţi calificate drept autorități contractante. Oare ce actori am mai vedea jucând pe scena economiei românești după asemenea intervenții? Desigur că niciuna dintre aceste măsuri nu se justifică în cazul investitorilor privați care uzează cu succes de mecanismele de guvernare corporativă pentru a-și controla reprezentanții din cadrul organelor decizionale. Așa cum fac, de altfel, și la încheierea tranzacțiilor angro cu energie.

Piesa noastră nu s-a încheiat încă. Și nici nu e una cu final previzibil. Sper însă că, în actele ce vor urma, teama de „băieții deștepți” nu va mai devia atenția personajelor și a publicului de la sursa reală a intrigii: managementul defectuos al societăților de stat. Numai aşa actorul-stat va putea construi două personaje distincte și credibile, cu roluri diferite pe scena sectorului energetic românesc și le va interpreta astfel încât fiecare dintre personaje să-şi folosească recuzita proprie pentru a atinge obiectivele specifice rolului distribuit. Pentru că doar așa, când va cădea cortina, piața de energie va fi una stabilă și funcțională, iar activele statului vor fi administrate eficient.

Nota: Materialul reflectă punctul de vedere al autoarei, opinie pe care şi-a cristalizat-o în urma interacţiunilor repetate cu diverşi jucători din piaţă, lucru ce i-a permis să aibă o bună înţelegere a problemelor cu care aceştia se confruntă. Autoarea a lucrat, totodată, pentru producători de energie, pentru investitori interesaţi să dezvolte astfel de proiecte, pentru furnizori de energie, pentru societăţi de stat. A participat la întâlnirile cu FMI, Banca Mondială şi autorităţile române pentru elaborarea ordonanţei de urgenţă de eliminare a restricţiilor la tranzacționare. În plus, a fost implicată şi în crearea noii platforme OTC.”